blog_11@2x

Elly POS – cel mai performant terminal de plată pentru afacerea dumneavoastră

Rapid, flexibil, economic și cu un design super intuitiv, Elly POS este o soluție de ultimă generație care permite comercianților să își reducă cheltuielile aferente serviciilor de încasare la plata prin utilizarea unui dispozitiv unic.

Indiferent de mărimea afacerii dumneavoastră și de pregătirea în sectorul financiar, Elly POS este un dispozitiv ușor de folosit care vă ghidează pașii în alegerea metodei de plată, are numeroase funcții inteligente și vă pune la dispoziție un panou de comandă de unde puteți controla toate tranzacțiile.

La terminalul Elly POS se pot folosi carduri de plată (Visa, Mastercard, Maestro, Diners, Internațional UnionPay, JCB), plata cu telefonul mobil, și nu în ultimul rând, plata cu criptomonede prin GoCrypto. Aflați mai multe!

Cum funcționează terminalul de plată Elly POS

Terminalul de plată Elly POS este un dispozitiv inteligent, cu multiple funcții încorporate, gândit în așa fel încât să fie ușor de utilizat de către oricine. Prin urmare, nu este nicio problemă dacă dumneavoastră sau angajații dumneavoastră nu aveți abilități tehnice.

Terminalul de plată este prevăzut cu un ecran mare cu afișaj intuitiv, nu are fir și se poate conecta prin Bluetooth, Wi-Fi și rețele 3G și 4G. Dispozitivul este prevăzut cu un cititor de card magnetic, cititor cu cip pentru carduri fără contact, scanner de coduri QR, cameră cu autofocus, imprimantă de bonuri și o baterie care să reziste mult. Acesta poate opera la temperaturi de la -10°C până la 50°C, deci poate fi folosit atât în interior cât și la exterior (terase, plaje).

Un mare avantaj pentru comercianți îl oferă și panoul de comandă (Merchant Dashboard) integrat unde pot vedea și accesa în timp real istoricul tuturor tranzacțiilor, cu posibilitate de filtrare după magazin, data tranzacției și metoda de plată (cardul, digital sau cripto). Pentru o contabilitate ca la carte, panoul de comandă vă permite să exportați datele referitoare la plăți și pe alte dispozitive personale (telefon, tabletă sau computer), oriunde v-ați afla.

Ce aduce terminalul de plată Elly POS nou pe piața din România

Terminalul Elly POS se remarcă pe piața terminalelor de plată existente deja în România prin flexbibilitatea cu care se laudă: comercianții care adoptă terminalul Elly POS se bucură de un singur dispozitiv pentru a genera plăți prin tehnologii multiple, rapide și sigure, totul la costuri avantajoase.

Un singur dispozitiv înseamnă și mai puțin timp pierdut cu instruirea angajaților pentru a-i învăța cum să folosească terminalul de plată, dar și mai puțină bătaie de cap atunci când aveți nevoie de suport tehnic. Nu mai este nevoie să apelați la numeroase echipe de suport tehnic, la Elly POS având doar un punct de asistență tehnică de încredere.

Poate cea mai interesantă configurație cu care vine terminalul Elly POS ține de lumea fascinantă a criptomonedelor. Terminalul Elly POS le propune astfel comercianților să își extindă valoarea business-ului și volumul de vânzări prin acceptarea plății cu criptomonede, un fenomen care a început să ia amploare și în România.

Vorbim aici de un nou segment de potențiali cumpărători care deja fac plăți cu criptomonede pentru diverse bunuri și servicii. Atunci când plătește la Elly POS cu portofelul Elly, clientul poate folosi Bitcoin (BTC), Bitcoin Cash (BCH), Ether (ETH), GoCrypto (GoC), Litecoin (LTC), Tezos (XTZ) și Viberate (VIB). Primele 3 luni de utilizare a sistemului GoCrypto sunt gratuite, costul fiind ulterior de 1.25% per tranzacție.

De ce merită încercat terminalul Elly POS

Dacă sunteți comerciant mobil și vă doriți o soluție modernă pentru încasarea plăților în mișcare, Elly POS vă vine în ajutor. Un singur dispozitiv prietenos cu utilizatorul, fără fir, cu baterie integrată care rezistă o zi întreagă, poate fi folosit oricând sunteți în mișcare.

Terminalul de plată Elly POS este gândit să ofere o experiență interactivă plăcută și fără bătăi de cap atunci când un client face o plată la punctul de vânzare. Rapiditatea și ușurința cu care această tranzacție se desfășoară pot determina și fidelizarea clientelei.

Doriți să aflați mai multe despre avantajele POS Elly pentru afacerea dvs.? Contactați-ne pentru o ofertă adaptată nevoilor companiei dumneavoastră!